Hotărâre nr. 12/10.05.2010

Sinteză act administrativ
Hotărâre
cu privire la atribuirea denumirii de „str. HELEȘTEULUI” drumului de exploatare localizat intre imobilele din str. Leordeni nr. 139 si nr. 141

Consiliul local al orașului Popești-Leordeni

  • Având in vedere proiectul de hotărâre inițiat de viceprimar cu privire la atribuirea denumirii de str. HELEȘTEULUI înregistrat sub nr. 1041/10.05.2010, nota de fundamentare a viceprimarului înregistrată sub nr. 11040/10.05.2010 precum si raportul de avizare al comisiei nr. 1 (pentru activități economico-financiare, servicii, comerț, gospodărie comunală, administrarea domeniului public și privat) înregistrat sub nr. 11132/10.05.2010;
  • în conformitate cu art. 44 alin. (1) din OG 35/2002, privind aprobarea Regulamentului-cadru de organizare si funcționare a consiliilor locale, art. 45 alin. (6) din Legea 215/2001, republicata cu modificările ulterioare, privind administrația publica locala;
  • vazand adresa nr. 6261/16.03.2010 a S.C. SILFLOR & MOVE IMPEX SRL, cu sediul in orașul Popești-Leordeni, sos.de Centura, nr. 257, județul Ilfov;
  • în temeiul dispozițiilor art. 36 alin. (1), alin. (2) lit. c) si alin. (5) lit. d) din Legea 215/2001, republicata cu modificările si completările ulterioare, cu privire la administrația publica locala.

Hotărăște:

  • Art. 1. – Se atribuie denumirea de „str. HELEȘTEULUI” drumului de exploatare localizat intre imobilele din str. Leordeni nr. 139 si nr. 141 conform schiței anexate.
  • Art. 2. – Primarul si Secretarul orașului Popești Leordeni vor duce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri.

Președinte de ședință,
Tudor Dorel

Secretar,
Sachetti Luigi-Giovanni

Hotărârea nr. 12 din 10.5.2010

Document semnat